Portret de om

 

      Pentru ca aici, imaginile sunt create din cuvinte, portretul acelui Om nu-l voi picta, il voi descrie.

           Mi-e greu ce fac acum, mi-e greu sa-l descriu, ma intreaba lumea cine e el, pretutindeni aceeasi intrebare, oameni vociferand, dar cine e el ?

   Un om ca oricare om,  un om maruntel care nu te face sa-ti intorci capul dupa el cand trece pe langa tine decat daca din greseala te calca pe picioare sau apuci sa-ti simti izul parfumului , cred ca ,, Potion-Dsquared2``. Si totusi, acel om are ceva care  face sa-i ramana imaginea intiparita in mintea ta .

  Nu stiu multe despre el si putini stiu, probabil cei care au intrat in contact cu el si au reusit sa se apropie de el si el de ei. E un om mai retras, retras in lumea lui. Am discutat cu cineva apropiat lui si mi-a spus ca nu a reusit nici el sa-l cunoasca inca si il stie de ceva timp.

  Pare un om care poarta frica de oameni, semn ca acel om a fost ranit de oameni si cunoscandu-l putini oameni, tind sa cred ca cei apropiati lui l-au infricosat asa tare.

  L-am cunoscut in oglinda, l-am cunoscut tocmai cand se pregatea sa zambeasca desii nu inteleg de ce avea ochii inlacrimati. Nimeni nu stie ce e in sufletul lui, si parca nu vrea sa stie nimeni asta.

  Cand l-am vazut prima oara era fericit. Apasa cu dexteritate tastatura qwerty a telefonului sau si imi dadeam seama ca este fericit din viteza cu care scria, un mesaj sau un mail nu-mi dau seama dar zambea in acelasi timp. L-am vazut fericit, era alt om. Era prezent doar fizic, sufletul...inima lui erau plecate din acel loc, erau langa persoana careia-i era destinat gandul transmis de el.

 M-a salutat politicos si a zambit cand s-a trezit din farmecul gandurilor sale si si-a dat seama ca totusi traieste in aceasta lume, ca atinge pamant cu picioarele , ca mainile nu-i ajung pana la cer desii uneori parca vrea sa-l imbratiseze. L-am lasat in continuare sa viseze, nu i-am luat aceea bucurie desii parea una ireala, imaginara.

  Nu stiu daca era mai bine sa-l trezesc din vise, nu stiu daca era mai bine sa-i clatesc ochii cu o cana de apa rece. Nu stiu care din aceste doua lumi il face mai fericit, nu stiu in care din aceste doua lumi traieste el.

 Am reusit sa-l inteleg in cele din urma si sa-mi dau seama ca ceea ce traia atunci era o punte spre o alta viata, o viata mult asteptata de el. Ca el nu-si dorea altceva decat sa iubeasca si sa fie iubit. Isi dorea doar oameni minunati si frumosi pe pamant, vroia doar intelegere si respect. Vroia bun simt si politete intre oameni.  Se uita pe geam frecvent spre cerul perfect albastru, cer care-i imita culoarea ochilor lui si ochii lui imitau culoarea cerului deschis-senin.

 Cu o privire de copil, cu zambetul pe buze mi-a aratat cu degetul cerul, mi-a spus sa ma uit pe geam si sa inteleg ca el asta isi doreste si pe pamant. Isi doreste ca toti oamenii sa fie ca cerul albastru si albastru cerului sa fie sufletul oamenilor de pe pamant.

  Pare de neinteles, imi repeta lucruri imaginare, asa ceva nu este posibil, nu aici, nu in locul in care ma aflam eu si el.

  Cu un iz ironic l-am intrebat : ,, Bine, dar mesajele pe care le-ai trimis, tot cerului le-ai scris ?`` . Am inceput sa rad fatarnic despre cineva, despre ceva ce nici  eu nu intelegeam. Poate chiar asta l-a amarat pe acest om: ipocrizia, faptul ca e aratat cu degetul, fuga de el. E incredibil cum se formeaza un zid de piatra in jurul lui, cum nimeni nu incearca sa-i smulga pietrele care-l acopera si il tine departe de toti si de toate.

  Nu stiu daca trebuie sa-i plang de mila sau sa-l las sa-si urmeze telurile. Nu stiu daca stie ce-si doreste de la viata dar in acelasi timp mi-e frica ca asteapta sa atinga cerul ca sa fie fericit catusi de putin . Nu stiu daca stie ca cerul nu  se atinge prin oameni, stiu doar ca visele au cerul lor albastru dar nu e acel cer care ne acopera viata zi de zi.

 Mi-am spus asta in gand si el m-a auzit. Imi citea gandul, stia ce e in sufletul meu asa cum stia ce e in sufletul multor persoane de langa el. Mi-a spus sa fiu linistit, sa nu-i port de grija, sa nu imi fac griji pentru ca fericirea lui vine de Sus si vine din partea celor care sunt cei  mai aproape de Cer.


 Am inteles ca cel mai bine e sa-l las sa-si urmeze visele si imi doresc ca visul lui sa aibe
un nume frumos de fata.