Black friday of Valentine`s



     Tocmai astazi de ziua Valentinilor, mi-am gasit sa le stric ziua celor care le este astazi ziua de iubit si in special celor care exclusiv astazi sunt mai vulnerabili la iubareala de-o zi.

     Da astazi fetele sunt mai vulnerabile, ca deobicei, aviz amatorilor de iubirea de 24 de ore. Si aici nu ma refer la potenta, ma refer la ,,casatoria de-o zi`` , ,,iubirea de-o zi`` si mai ales dezamagirea de-o zi. Pentru multi, ziua de 14.02 e ziua judecatii pentru ca  azi se hotaraste soarta lor. Azi lumea-si trage haine de sarbatoare si in speranta ca ,,dade-oi prinde ceva`` se pune pe cheltuiala mare si pe scris poezie si mesaje de iubire chiar daca iubirea asta e venerica si se lasa cu avort spontan si pilula de-a doua zi.

  Iubirea astazi se masoara in cat de mult esti dispusi sa dai pe adaosul comercial al unui produs si cat de fascinat esti de mirajul organizarii cu fast a anuntatelor petreceri cu lautari in cinstea onorificei zii de paispe februarie. Mult gel s-a scurs astazi pe parul junilor in speranta completarii lipsei de neuroni si multe fete deochiate cu buricul afara, asteapta sa se conecteze la vre-o mufa USB in speranta unui trafic intens de placere si senzatii tari.

  Azi totul e permis, chiar si sa fii prost. Azi nu e important cat si cum iubesti, pe cine si cati iubesti , e important sa faci parte din  marea petrecere nationala. Daca esti baiat si nu ai un fir de trandafir indesat intr-o punga cu kaufland, nu esti barbat. Daca esti fata si nu ti-ai luat cei mai stramti blugi posibili si nu te-ai spoit pe fata ca si  cum ai avea masca lui Zoro, nu esti fata.

  Nu stiu cati Valentini si Valentine mai sunt in viata, dar daca vrei sa iesi si sa petreci ziua de Non-Valentine`s cu prietenii, te anunt ca toate crasmele is arhi pline de prichindeii imbracati in rosu de parca azi toata lumea-i pe rosu si nu invers.
 
 Aviz amatorilor ....SE VEDE ! Se vede de la o posta disperarea din ochii vostri, se vede ca sunteti in love doar din dimineata zilei de paispe. De Valentine`s am vrut doar sa-mi iau o paine din super market ca orice cetatean ipen la mansarda si ca sa vezi : 10 minute de stat la casa de marcat pentru ca de Valentini nu scapi nici in pamant. S-au gasit ei azi sa cumpere toata ciocolata si vinul de pe rafturi de frica ca maine se termina iubirea si se interzice prin lege a iubi si a consuma ciocolata si vin.

 Iubesc si eu si sunt indragostit, am si eu Valentina mea adorabila si minunata  care are si sageata si iatagan si pusca si m-a nimerit din prima lovitura. Si nu e acum langa mine dar suntem fericiti. Noi am sarbatorit in 13.02 si mai sarbatorim si in 15.02 si sarbatorim in fiecare zi. Azi am refuzat sa ne iubim si sa facem parte din turma.

 Azi ne-am dorit doar sa fim fericiti si sa avem incredere unul in celalat. Astazi ne-am dorit sa ne respectam deciziile si sa ne bucuram de noi ca persoane si de tot ce e frumos intre noi. Astazi am tinut unul la altul, ne-am oferit grija si atentie, azi ne-a pasat de noi. Azi ne-am bucurat ca suntem sanatosi, ca radem asa de frumos si avem cel mai debordant zambet. Si azi ne-am simtit minunati si speciali. Dar am refuzat iubirea lui Valentin.

 Azi vreau sa iubesc pentru maine si maine sa-mi doresc sa iubesc pentru toata viata. Si daca Valentine`s chiar vreau sa existe o sa existe sub numele ei.


          Sa fiti fericiti si iubiti-va mult in perioada 15.02-13.02 a fiecarui an din viata si relatia voastra.

Comentarii

Postări populare